Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român întors din Italia, nu respectă izolarea, se urcă beat la volan și face prăpăd în trafic
WhatsApp
Un bărbat venit pe 9 martie din Italia, care nu a respectat regimul de autoizolare, a provocat, joi dimineaţa, un incident rutier, conducând un autovehicul având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aer expirat, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

„Azi-dimineaţă (joi dimineaţă n.r.), în jurul orei 6,00, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că pe strada Râureni din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că, un bărbat de 32 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe strada Râureni, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autoturism ce circula din sens opus. Fiind testat cu aparatul alcooltest s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Bărbatului de 32 de ani i-a fost întocmit dosar atât pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice cât şi pentru zădărnicirea combaterii bolilor, având în vedere că el venise din Italia în ziua de 9 martie şi s-a stabilit că nu a respectat obligaţia de izolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile.

Reprezentanţii IPJ Vâlcea precizează că poliţiştii care au intervenit purtau mănuşi şi măşti.

În prezent, bărbatul se află în autoizolare la domiciliu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel