Potrivit IPJ Sibiu, incidentul a avut loc marți pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși, unde șoferul unei mașini a depășit neregulamentar chiar o autospecială a Serviciului Rutier Sibiu, circulând și cu viteza de 127 km/h pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 70 km/h.
Polițiștii rutieri l-au urmărit pe șofer pe o distanță de aproximativ 6 kilometri și au reușit să blocheze mașina la ieșire din localitatea Șeica Mare.
La volan a fost identificat un tânăr din Mediaș, în vârstă de 30 de ani. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că acesta nu are permis de conducere.
Pentru că tânărul se manifesta neobișnuit, polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis-5 și Methamphetamină.
Acesta a fost dus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în corp.
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența substanțelor psihoactive, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News