Un român în vârstă de 51 de ani stabilit în Italia și-a pierdut viața, după ce s-a infectat cu Covid-19 și a ajuns la secția de terapie intensivă a Unității Operative de Boli Infecțioase a spitalului San Giuseppe Moscati din Avellino.
Potrivit publicației orticalab.it, românul era rezident la Lauro, în provincia Avellino (Campania), iar la data de 16 octombrie a fost internat la spitalul respectiv după ce a fost depistat pozitiv la Covid-19.
Inițial, pacientul nu a fost internat la secția de terapie intensivă, fiind în zona Covid a Unității Operative de Boli Infecțioase. Luni seară însă starea lui s-a înrăutățit și a fost transferat la terapie intensivă.
Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, iar bărbatul de 51 de ani a decedat în cursul zilei de astăzi.
În zona Covid a Unității Operative de Boli Infecțioase a spitalului Moscati mai sunt internați 9 pacienți.
Sfârșit tragic pentru un român în vârstă de numai 25 de ani. Tânărul a murit luni, 25 octombrie, în timp ce se afla la locul de muncă, la Ponticelli Sabino, o fracțiune a comunei Scandriglia, din provincia Rieti.
Potrivit presei locale, românul lucra la o centrală electrică pe bază de biomasă și se pare că a inhalat fumuri toxice care i-au fost fatale.
Cauzele decesului sunt în curs de investigare, însă, primele ipoteze vorbesc de o asfixiere cauzată de fumul toxic produse de biomasă.
Carabinierii de la Secția din Scandriglia au ajuns la fața locului pentru reconstituirea faptelor și pentru a stabili cum s-a întâmplat nenorocirea.
La centrala pe biomasă au ajuns procurorii de serviciu, pompierii și personalul sanitar de la 118. Din păcate, tânărul a căzut secerat și a murit pe loc, nu s-a mai putut face nimic pentru el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News