Publicitate
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, urmărit internaţional de autorităţile judiciare spaniole pentru omor, a fost prins de poliţiştii români în municipiul Feteşti, potrivit IGPR.
Se pare că românul, împreună cu alţi doi complici, ar fi lovit în mod repetat pe proprietarul unui magazin de bijuterii, pentru a afla unde îşi ţine bunurile de valoare. În urma loviturilor primite, victima a decedat. Fapta de omor s-a întâmplat în luna august a anului trecut, la un magazin de bijuterii din oraşul Carmona, Sevilla, se precizează în comunicatul Poliţiei Române.
Bărbatul a fost prezentat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, fiind dispusă, pe numele lui, măsura reţinerii pentru 24 ore şi a fost încarcerat în Arestul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, arată sursa citată.
Ulterior, informează IGPR, a fost condus la Curtea de Apel Bucureşti, luându-se decizia de a fi arestat preventiv pentru 15 zile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News