Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Robert Turcescu: „Poliția, una dintre cele mai corupte structuri. Fifor și-a descoperit acum bărbăția politică”
WhatsApp
Deputatul PMP Robert Turcescu a declarat, în această seară, în direct la B1 TV, că Poliția este „probabil una dintre cele mai corupte structuri din statul român”, deși pentru o scurtă perioadă de timp „ni s-a părut că asistăm la profesionalizarea ei”.

„Noi avem de-a face, din nefericire, în România, după o scurtă perioadă de timp în care ni s-a părut că asistăm la profesionalizarea Poliției, la probabil una dintre cele mai corupte structuri din statul român. Sigur, aici putem introduce nuanțe de genul, «nu toți polițiștii sunt așa», «stați, că sunt printre ei și profesioniști». Da, sunt convins de acest lucru, dar sunt foarte puțini.

Atunci când un astfel de corp profesional este pus în fața unui examen pe care-l pică, în fața unei întregi națiuni, întrebarea care se ridică este, «ce facem cu această structură». Nu cred, spre exemplu, că înlocuirea pe bandă rulantă a unor miniștri de Interne, care mai de care mai vocali - Fifor și-a descoperit brusc acum bărbăția politică, și anunță schimbări masive, «îl iei pe unul pensionezi, îl iei pe altul îl muți dintr-un oraș, la Poliția de Frontieră, îl faci tot șef» - nu cred că astfel de măsuri vor însănătoși acest corp", a spus Robert Turcescu, în cadrul emisiunii Dosar de Politician.

 

Românii realizează că „nu pot fi protejați de o poliție”

 

În aceste condiții, demnitarul consideră că românii realizează că „nu pot fi protejați de o poliție, care nu are nimic de-a face cu o structură militară de prin alte părți ale lumii".

„Ceea ce se ridică acum, apropo și de momentele electorale care ne așteaptă și de dialogul din spațiul public în perioada următoare pentru multe luni de zile, este această întrebare legată de siguranța noastră a tuturor. Cetățenii români sunt astăzi în situația în care își dau seama că nu pot fi protejați de o poliție, care nu are nimic de-a face cu o structură similară de prin alte părți ale lumii, unde polițistul are și un anume statut în societate, este și bine instruit. Accede destul de greu la anumite funcții, iar atunci când deține o funcție de conducere într-o astfel de structură, știe într-adevăr să-și facă meseria", a adăugat Turcescu, în emisiunea moderată de Silviu Mănăstire.

 

Turcescu: „Instituțiile, putrede, complet putrede”

 

Totuși, deputatul PMP apreciază mutarea dosarului din Olt la structura centrală a DIICOT, și că nu a fost lăsată în cadrul forțelor din teritoriu.

„În primul rând, cred că dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat după mutarea dosarului din Olt la structura DIICOT centrală vedem că lucrurile au intrat într-un, hai să spunem, ritm normal de anchetă. Cred că a fost una dintre cele mai inspirate, deși târzii, mutări pe care au făcut-o anchetatorii. Dacă lucrurile ar fi rămas la nivelul - nici nu le putem spune polițiști sau procurori celor de acolo - lucrătorilor, angajaților de acolo, sunt convins că și la această oră am fi stat în tensiune, gândindu-ne ce s-a întâmplat de fapt. Asta ne arată că instituțiile de care pomeneai și tu mai devreme sunt, am mai rostit-o de câteva ori, putrede, complet putrede", a mai spus Turcescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel