Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rețea care vindea iPhone-uri contrafăcute ca autentice, destructurată la București. 28 de precheziții 
WhatsApp
Poliţiştii de la Economic efectuează, marţi, 28 de percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, într-un dosar în care sunt verificate vânzări online de produse ale unor mărci falsificate.

"Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală, pun în aplicare 28 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti (14) şi judeţele Bihor (3), Constanţa (7), Sibiu (3) şi Ilfov (1), la sediile sociale ale unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane cercetate pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, reprezentanţii unor societăţi comerciale, în perioada 1 ianuarie 2022 şi până în prezent, prin intermediul a şapte site-uri, ar fi oferit spre comercializare produse electronice şi accesorii pentru telefoane mobile ale unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

iPhone fake. Contrabandiștii scriau în acte că importă baterii și încărcătoare



"Bunurile contrafăcute ar fi fost importate din state terţe, însă, în documentele declarate la Autoritatea Vamală Română, descrierea comercială s-ar fi realizat sub forma unor componente electronice, fără a fi specificată marca, regăsindu-se astfel denumiri generice: încărcătoare, baterii, cabluri telefon, ceasuri inteligente, boxe portabile, căşti, huse telefon, căşti bluetooth, curea ceas smart, dock-uri şi suporturi, huse telefon din material sintetic, accesorii pentru telefon", arată sursa citată.

Mărfurile susceptibile a fi contrafăcute ce vor fi descoperite în urma percheziţionării celor 28 de locaţii vor fi indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor în cauza penală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

"Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, serviciilor de investigare a criminalităţii economice Bihor, Constanţa, Sibiu şi Ilfov, specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică şi inspectoratelor de poliţie judeţene, precum şi din luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale", precizează IGPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel