Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Restricţiile Angelei Merkel, contestate la Curtea Constituţională, ceea ce ar amâna aplicarea
WhatsApp
Legea privind uniformizarea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice în Germania a fost aprobată de Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului, la iniţiativa cancelarului Angela Merkel, a fost contestată deja la Curtea Constituţională, iar pe parcursul procedurii, proiectul nu va putea fi promulgat.

Firma de avocatură deţinută de Claus Pinkerneil, cu sedii în oraşele Berlin şi München, a sesizat joi Curtea Constituţională din Germania în legătură cu proiectul de lege privind restricţiile, informează agenţia DPA şi publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Sesizarea privind încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie intervine în contextul în care Bundesratul, Camera superioară a Parlamentului german, intenţionează să aprobe joi controversatul proiect de lege, aprobat deja miercuri de Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului.

Procedura de la Curtea Constituţională ar putea bloca promulgarea proiectului de lege de către preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

Şi Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), aflat în opoziţie, precum şi unii deputaţi independenţi au anunţat că vor contesta noile măsuri la Curtea Constituţională.

 

Protestatarii au cerut demisia cancelarului Angela Merkel

 

Bundestagul a aprobat, miercuri după-amiază, noile restricţii antiepidemice, în pofida protestelor violente de la Berlin, în cursul cărora au fost reţinute 150 de persoane. Protestatarii au cerut demisia cancelarului Angela Merkel, respectarea drepturilor şi oprirea "dictaturii".

Guvernul Germaniei a aprobat, săptămâna trecută, un proiect care prevede intensificarea şi uniformizarea restricţiilor antiepidemice, cancelarul Angela Merkel argumentând că "situaţia este gravă" şi trebuie evitată ocuparea locurilor în secţiile de terapie intensivă. Pentru a intra în vigoare, proiectul are nevoie de aprobarea Parlamentului.

Guvernul de la Berlin a dispus modificarea Legii privind protecţia faţă de infecţii. Noile reglementări vor permite aplicarea în mod uniform a restricţiilor în zonele cu o rată de contagiere ridicată. Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat, închiderea şcolilor şi a restaurantelor. De asemenea, sunt prevăzute norme privind accesul în magazine, în anumite situaţii fiind necesare rezultate negative la teste anticoronavirus, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel