Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-491/21 abordează chestiunea cetățeniei europene și consecințele faptului de a avea domiciliul într-un alt stat membru al UE decât țara de origine și de apartenență. Și precizează că este ilegal ca un stat membru să refuze să elibereze unuia dintre resortisanții săi, pe lângă pașaport, o carte de identitate ca document valabil pentru expatriere pentru simplul motiv că acesta are domiciliul în alt stat membru.

Legislația UE nu impune statelor să prevadă două documente, ambele valabile pentru expatriere. Însă, dacă legislația națională le prevede, statul nu poate exclude de la această dublă eliberare pe unii dintre cetățenii săi pe motiv că aceștia au domiciliul într-un alt stat membru. De fapt, un astfel de refuz restrânge dreptul la libera circulație în cadrul Uniunii, creând o diferență de tratament între resortisanții cu domiciliul în străinătate și cei cu domiciliul în statul membru respectiv.

Din 2014, un avocat român este domiciliat în Franța și își desfășoară activitatea profesională atât în Franța, cât și în România. În 2017, acesta a solicitat autorităților române eliberarea unei cărți de identitate, simple sau electronice, ca document valabil pentru expatriere care să îi permită să călătorească în Franța. Această cerere a fost respinsă pe motiv că are domiciliul în străinătate.

Refuzul României de a elibera un act identitate unui avocat român din Franța, contrar dreptului UE

Înalta Curte de Casație și Justiție din România a adresat Curții de Justiție o întrebare preliminară cu privire la recursul avocatului român.

Soluția
În hotărârea sa, Curtea declară că refuzul de a elibera o carte de identitate pentru simplul motiv că persoana în cauză nu are domiciliul în România constituie o restricție la dreptul la liberă circulație și ședere în cadrul Uniunii în ceea ce privește resortisanții români cu domiciliul în alt stat membru. Curtea a subliniat că această practică constituie o restrângere nejustificată a libertății de circulație și ședere, esențială pentru orice cetățean al Uniunii.

În fapt, legislația română stabilește o diferență de tratament între cetățenii români cu domiciliul în străinătate și cei care au domiciliul în România. Primii au ca document valabil pentru expatriere doar pașaportul, în timp ce cei din urmă pot avea cartea de identitate și pașaportul.

Guvernul român a invocat formalitățile prevăzute de legislația națională pentru a-și susține poziția, argumentând că refuzul de a elibera o carte de identitate națională valabilă pentru expatriere pentru cetățenii români cu domiciliul în alt stat membru este justificat în principal de incapacitatea de a înregistra adresa de domiciliu a acestor resortisanți în afara teritoriului României. Simplu spus, din moment ce nu există o adresă de domiciliu în afara țării, nu poate fi înscrisă pe cartea de identitate și, prin urmare, nu poate fi eliberată.

Prin decizia adoptată, CJUE a stabilit că nu se poate impune ca cerință indicarea domiciliului în statul care, pe lângă pașaport, emiterea unui document de identitate valabil ca document de călătorie. Într-adevăr, Curtea concluzionează că o astfel de normă nu poate fi justificată nici de necesitatea de a conferi valoare probatorie adresei domiciliului indicat pe cartea de identitate, nici de eficacitatea identificării și verificării acestei adrese de către administrația națională competentă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News