„Ca să elucidăm misterul cu numărul kilometrilor de autostradă, ştiţi că la preluarea mandatului domnul Neaga (fostul director al CNAIR - n.r.) a avansat un număr de kilometri şi i-am spus la acel moment că din punct de vedere administrativ voi face tot ce pot ca să finalizăm acel număr de kilometri, în care personal pot să spun că nu am crezut că vor fi finalizaţi 180 de kilometri, noi având în lucru undeva la 120 de kilometri", a spus Cuc, marţi, într-o conferinţă de presă.
El a susţinut că lucrările depind foarte mult de condiţiile meteo.
„Eu, în momentul de faţă, la ce am evaluat şi am discutat cu constructorii, vorbim de kilometri de autostradă care vor fi daţi în trafic... Angajamente şi-au luat toţi că vor termina, dar acolo unde văd un progres fizic de 30%, cum e cazul lotului Cheţani-Câmpia Turzii, acolo nu pot spune că se vor finaliza lucrările până la finele anului, şi ar însemna că ne minţim reciproc şi credem într-un nonsens. Asta i-am reproşat şi domnului Neaga. Dânsul spunea: "Nu, că dacă terminăm structurile...", chiar dacă terminăm structurile, noi nu putem controla vremea", a precizat ministrul.
Cuc a reiterat faptul că are drept obiectiv deschiderea pentru trafic a 100 de kilometri de autostradă în acest an.
"Loturile Lugoj-Deva 3 şi 4, adică 44 de kilometri, vor fi deschise în prima parte a lunii august, în cel mult două săptămâni. Joi mă duc acolo şi voi estima exact", a precizat el.
Întrebat de jurnalişti cine va plăti cu funcţia, dacă cei 100 de kilometri nu se vor realiza, ministrul a răspuns: "Dumneavoastră, cei din presă, tot timpul vreţi sânge. Dacă mă luam după promisiunile antreprenorilor, probabil aş fi anunţat 140 de kilometri, dar m-am uitat la ce se poate finaliza şi am anunţat 100 de kilometri. Dar, dacă aceşti kilometri constat că nu evoluează, deşi nu văd motivele, pentru că nu sunt niciun fel de bariere administrative, este doar o problemă de mobilizare, cu siguranţă nu aştept să menţin promisiuni deşarte şi voi lua măsuri aşa cum trebuie cu constructorii", a afirmat oficialul guvernamental.
El a subliniat că, în momentul de faţă, aceşti 100 de kilometri sunt tangibili ca şi target pentru a fi daţi în trafic în aceste an, nu recepţia finală.
Jurnaliştii au insistat să ştie dacă ministrul îşi va da demisia în cazul în care acest obiectiv nu va fi îndeplinit.
„Eu vă întreb un lucru: dacă de acum înainte trei luni de zile plouă încontinuu, ce pot să fac eu? Să-i cer lui Dumnezeu să-şi pună mandatul pe masă? Vă întreb”, a arătat Cuc.
Ministrul a venit la conferinţa de presă cu mâna stângă în ghips, fracturată în urma accidentului auto de săptămâna trecută, şi a precizat că va continua să meargă în vizite pe şantiere, chiar dacă medicul i-a recomandat repaus.
„Trebuie să stau cu ghipsul o lună. Joi plec pe şantiere, dar nu ştiu dacă o să folosesc ghipsul pentru autografe sau pentru altceva, vedem când ajung. Nu pot să stau liniştit dintr-un singur motiv: este vară, este perioada cea mai propice când trebuie să se construiască şi trebuie să stau pe şantiere să văd că se va face ce au promis constructorii că se va face", a spus şeful de la Transporturi.
Întrebat cum se va descurca dacă va fi nevoit să mai rupă vreun contract, el a glumit: „Găsesc eu o metodă".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News