"La doi ani și puțin, stătea minute lungi în fund pe prispă, cu capul între palme și, la fiecare 30 de secunde, zicea doar atât: ma-ma. Încercam să-l luăm la joacă, îi făceam toate poftele, însă nimic nu îl interesa. Zilnic, stătea și tânjea. La ziua lui de 3 ani, i-am cumpărat un tort mare și frumos și i-am organizat o petrecere cu baloane și coifuri colorate. A primit cadou o bicicletă. Când a suflat în tort, eu și mama, bunica lui, am început să hohotim de plâns. S-a uitat la noi și a zis doar atât: ma-ma. Și s-a terminat petrecerea atunci. Nepotul meu cel mare, Ștefi, a suferit câteva luni bune de dorul părinților. Mama lui Ștefi, sora mea mai mare, era plecată în Italia, unde soțul ei ajunsese cu câteva luni mai devreme. A plâns mult sora mea în lunile acelea în care a stat departe de copil. Dar efectiv nu a avut alta variantă. Lucra, în București, ca educatoare. Banii nu îi ajungeau nici de chirie. Și continuă această mărturisire uluitoare.

Doamna Mungiu, poate auziți și dumneavoastră sau poate citiți. 28 de ani aruncați la coșul de gunoi într-un text absurd pe care l-ați scris. Eu sunt printre aceia care nu v-am jignit și nici nu o să vă jignesc niciodată, pentru că v-am apreciat de prea multe ori, dar în momentul acesta îmi este silă de dumneavoastră. Citiți această scrisoare și să vă fie rușine", a zis Rareș Bogdan.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News