Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan: Asta va face PSD. E următoarea MUTARE
WhatsApp
Candidatul Partidului Naţional Liberal la alegerile europarlamentare Rareş Bogdan a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că este unul dintre cei care au susţinut necesitatea organizării unui referendum referitor la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi consideră decizia preşedintelui Klaus Iohannis ca fiind "înţeleaptă" şi "strategică". El spune că următoarea mutare a PSD va viza Curtea Constițională. 

"Sunt unul care a susţinut necesitatea acestui referendum, mă bucur că preşedintele României a luat această decizie extrem de înţeleaptă, extrem de curajoasă, o decizie strategică, ce ne va arăta clar ce îşi doresc românii. Pentru că sunt absolut convins că românii îşi doresc oameni corecţi, oameni cinstiţi şi ştiu foarte bine că în democraţie hoţii stau la puşcărie, nu în Parlament, nu în Guvern, nu în sediile din Kiseleff ale PSD. Este o decizie care ne va arăta extrem de clar dorinţa românilor pentru o justiţie corectă, pentru un stat funcţional. Iar pentru Liviu Dragnea înseamnă sfârşitul carierei politice. S-a încheiat astăzi cariera politică a lui Liviu Dragnea, fără ordonanţă de amnistie şi graţiere, acesta nu mai are niciun fel de şansă nici în fruntea PSD, nici în fruntea României. Sunt convins că cei din PSD au paşii prin care să încerce să se opună dorinţei preşedintelui, dorinţei poporului român - pentru că vorbim de patru-cinci sondaje de opinie care ne arată procente covârşitoare în favoarea funcţionării justiţiei şi împotriva infractorilor care să conducă această ţară", a spus Bogdan.

"PSD va ataca la CCR" 


El crede că actuala putere politică va încerca să atace la Curtea Constituţională a României demersul preşedintelui, dar că temele anunţate sunt "clare" şi "normale".

"Probabil cei de la PSD vor încerca să mute la CCR, încercând să manipuleze sau să influenţeze Curtea. Nu vor putea să atace întrebările, temele sunt cât se poate de clare şi de normale. Rezidă în dorinţa poporului român şi nu vor putea face asta. (...) Votul este pe 26 mai, probabil vor încerca toate tertipurile posibile pentru blocarea accesului în secţiile de vot pentru referendum, vor încerca să ceară susţinătorilor, după modelul lui Călin Popescu-Tăriceanu, să stea acasă, să nu voteze pentru referendum. Dar sunt absolut convins că forţele dreptei, în frunte cu PNL, vor reuşi să fie alături de preşedintele României, de acest demers. Simt energia unor români care pot să arate exact cum vor să fie conduşi: de hoţi, tâlhari, care au devalizat bugetele publice sau de oameni cinstiţi", a afirmat Rareş Bogdan.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a transmis Parlamentului temele care vor fi supuse consultării populare la referendumul din 26 mai.

"Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes naţional care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, cea de-a doua - interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe", a declarat Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel