Rareş Bodgan, prim-vicepreşedinte PNL, a făcut mai multe dezvăluiri despre ultimele mișcări din PSD.
„În acest moment pesediştii sunt fierţi, pesediştii sunt disperaţi. Au dat ordin să intre în concedii medicale pentru a nu fi demişi. La Arad, prefectul şi subprefectul au intrat în concediu medical încercând să blocheze alegerile de duminică.
Cu toate acestea, Ludovic Orban, împreună cu Marcel Vela şi Cătălin Predoiu le-au găsit leacul şi mâine vor anunţa cum le-au venit de hac", a spus Rareş Bogdan.
Declarațiile au fost făcute la Sala Polivalentă din Brăila, unde au mai fost prezenţi, alături de preşedintele Klaus Iohannis, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, noul coordonator al campaniei electorale pentru prezidenţiale al PNL, Dan Motreanu, și vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News