Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
RAPORT DEVASTATOR! Mai multe dosare de RĂPIRE şi VIOL de la Parchetul Caracal, REDESCHISE după cazul Dincă
WhatsApp
Cinci dosare închise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal vor fi redeschise, după cazul Dincă

Parchetul General a anunţat rezultatele controlului făcut la Parchetul Caracal, în urma căruia s-a decis să fie redeschise 5 dosare având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Controlul a fost demarat după cazul Gheorghe Dincă, Procurorul general Bogdan Licu dispunând verificarea stadiului cercetărilor şi modalităţilor de exercitare a supravegherii în dosarele de lipsire de libertate şi viol.

Comunicatul Parchetului General

Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin Ordinul. nr.178 din data de 31.07.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control a unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, având următoarele obiective:
1. Respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale;
2. Verificarea stadiului cercetărilor și modalitatea de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 01.01.2018 – 31.07.2019;
3. Verificarea cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 1 an de la prima sesizare, aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.

Controlul a fost finalizat, fiind identificate o serie de deficiențe vizând activitatea procurorilor și activitatea managerială a primului procuror, rezultând totodată, indicii privind săvârșirea unor abateri disciplinare.
În consecință, au fost dispuse următoarele măsuri:
- Infirmarea din oficiu, ca nelegale și netemeinice, a cinci soluții de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal;
- Sesizarea Inspecției Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control și verificarea activității manageriale a primului procuror;
- Solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de a dispune măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor constatate și îmbunătățirii activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal;
- Solicitarea conducerii Inspectoratului General al Poliției Române de a întreprinde demersurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală;
- Reevaluarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 6 luni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel