Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD ar urma să dea 20 de voturi lui George Simion pe fiecare secție de vot, pentru a-l duce în turul 2, acuză PNL 
WhatsApp
PNL acuză că PSD ar vrea cu orice preț să-l aducă pe George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru că ar fi cel mai facil adversar. 
Protest AUR la Bistrița-Năsăud după respingerea listelor de candidați: George Simion acuză un complot politic / Foto: Facebook

Alexandru Muraru, reprezentant al PNL, acuză PSD că a relansat o strategie controversată, cunoscută sub numele de „planul Hrebenciuc,” pentru a influența rezultatul alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit acestuia, social-democrații ar sprijini candidatura lui George Simion, liderul AUR, cu scopul de a crea un duel în turul doi între Marcel Ciolacu și Simion, scenariu favorabil actualului lider PSD.

„PSD a lansat în organizațiile sale, oficial, strategia 'planul Hrebenciuc', adică mutarea a 10-20 de voturi/secție de votare pentru Simion pentru a repeta scenariul din anul 2000. Există informații credibile că PSD va gira voturi către Simion la alegerile prezidențiale din acest an, după modelul din anul 2000, când candidatul PRM a fost împins în turul al doilea pentru a facilita victoria lui Iliescu. Sunt aproape 19.000 mii de secții de votare în România iar 20 de voturi pe secție de votare pentru candidatul AUR, girate numai de PSD, însumează 380 de mii de voturi. De ce cred în acest scenariu? Pentru că singura variantă în care Marcel Ciolacu ar ieși președinte în turul al doilea este doar în cazul unei confruntări cu George Simion. Toate sondajele arată acest lucru. Un rol foarte important în noul "plan Hrebenciuc" îl are Victor Ponta, care este în continuare unul din canalele principale de comunicare PSD - AUR și văzut în multiple instanțe la masă cu Simion. Mai cred în acest scenariu pentru că este un comportament pe care PSD l-a patentat și l-a aplicat cu regularitate cu alte partide politice. La Iași, spre exemplu, la alegerile din 9 iunie, UDMR a obținut aproape 2000 de voturi, în condițiile în care pe raza județului nostru conviețuiesc 98 de maghiari. La Vaslui, unde locuiesc 28 de etnici maghiari, UDMR a obținut aproape 1500 de voturi. Acesta a fost un blat clar între PSD și UDMR, pentru ca cei din urmă să prindă pragul electoral, ei fiind mereu un prieten de nădejde al social-democraților, la nevoie.”

Muraru a subliniat că această strategie ar avantaja PSD în turul doi, în cazul unei confruntări directe între Ciolacu și Simion, conform sondajelor care arată că liderul AUR nu are șanse reale în fața liderului social-democrat.

Invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă, parte din același plan?

 

Chiar și invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă pare a fi parte dintr-un astfel de plan, PSD având ca interes să redirecționeze o parte din voturile SOS către Simion. Mai mult decât atât, doar judecătorii CCR propuși și susținuți de PSD au votat pentru invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă. Ceilalți judecători nu au fost de acord cu o astfel de decizie. 

Marcel Ciolacu și l-ar dori ca adversar în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe George Simion pentru că ar fi cel mai facil adversar în sensul că lumea ar vota împotriva lui Simion din cauza imaginii sale de naționalist extremist. Practic ar fi o reeditare a finalei prezidențiale Ion Iliescu - Corneliu Vadim Tudor, atunci când românii l-au votat masiv pe Iliescu deși nu și-l doreau neapărat președinte. Televiziunile naționale și internaționale l-au portretizat pe Corneliu Vadim Tudor ca pe un naționalist care ar fi riscat să schimbe direcția europeană a României. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel