Grupul care s-a adunat pentru a marca doi ani de la evenimentele petrecute în seara de 10 august în Piaţa Victoriei din Capitală scandează "Libertate", "Jandarmeria apără hoţia", "Diaspora-i cu noi" şi afişează mesaje precum "Depolitizaţi instituţiile statului", "Insist pentru statul de drept" şi "Vrem vinovaţii pentru jandarmiada 10 august".
Un alt grup s-a strâns în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de măsurile anti-COVID-19.
Ei cer demisia Guvernului şi scandează lozinci precum "Jos oculta mondială", "Jos masca", "Demisia".
De asemenea, protestatarii afişează pancarte cu mesaje precum "Valul doi suntem noi", "Totul va fi bine", "Fără frică, fii patriot", "Nu vrem puşcărie medicală", "COVID-ul şi pandemia au distrus economia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News