În pofida violenţei poliţiei şi a interdicţiilor de a manifesta, protestele au devenit parte din viaţa de zi cu zi a multor oameni, a declarat liderul opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care se află în prezent în exil.
"Aşa va fi până la victorie", a spus Tihanovskaia, lăudându-i pe protestatari pentru curajul lor, relatează DPA.
La fel ca duminica trecută, oponenţii au folosit tactica unor mici demonstraţii şi marşuri în diferite cartiere ale capitalei pentru a împiedica forţele de poliţie, care practic au ocupat centrul oraşului Minsk încă de dimineaţă, să poată efectua arestări în masă, scrie EFE, preluată de Agerpres.
Protestatarii, dintre care mulţi purtau steagul alb-roşu-alb al Belarusului, au cerut încă o dată ca Lukaşenko să demisioneze.
Centrul pentru drepturile omului Viasna a raportat că 160 de persoane au fost reţinute.
Proteste în masă împotriva preşedintelui Lukaşenko au avut loc în fiecare weekend la Minsk de la alegerile prezidenţiale disputate din 9 august, pe care Lukaşenko a spus că le-a câştigat, cu peste 80% din voturi. Oponenţii săi susţin că votul a fost fraudat şi vor ca acesta să renunţe la putere, aminteşte Reuters.
Poliţia a reprimat violent manifestaţiile, ONU estimând că peste 27.000 de persoane au fost reţinute din august. Mulţi oameni au fost răniţi, iar unii au fost ucişi în timpul protestelor.
Fosta republică sovietică din Europa de Est, cu 9,5 milioane de locuitori, situată între Rusia şi statele membre UE Polonia şi Lituania, este condusă de 26 de ani de Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani. El şi-a asumat un nou mandat de cinci ani - al şaselea la rând - şi a declarat că nu intenţionează să demisioneze.
El a ignorat amploarea protestelor, spunând că sunt sponsorizate de Occident şi a arătat puţine semne de disponibilitate de a începe un dialog cu opoziţia.
Uniunea Europeană a denunţat alegerile din august ca "nici libere, nici corecte" şi a refuzat să-l recunoască pe Lukaşenko drept actual preşedinte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News