Tânăra, de altfel o româncă foarte reactivă la agenda publică românească, a povestit, pe Facebook, că a decis în ultimul moment să vină în România în loc să își petreacă concediu ca de obicei în Germania. "În ultimul moment am decis să călătoresc peste 1700 de km și să îmi cheltui ultimele rezerve financiare destinte vacanței pentru a-mi vedea puțin familia, dar și pentru a face parte din această mare mișcare a diasporei românești care vine în țară pentru a-și exprimă solidaritate cu cei rămăși acasă și speranța pentru un viitor mai bun pentru România. Am stat mult să mă gândesc de ce mă duc. Mă duc să protestez împotriva a ceva? Pentru ceva? Cred că e puțîn din ambele", a scris românca pe Facebook.
Ce își dorește tânăra pentru România
Raluca spune că românii din diaspora și din țară caută adevăratele valori care sunt, din păcate, pe cale de dispariție. "Valorile pe care le râvnim și nu le mai prea găsim în societatea din România sunt meritocrația, solidaritatea, multiculturalismul, respectul pentru drepturile umane și respectul pentru viață personală, competență și eficientă pe plan profesional, respectul pentru o funcție publică sau o funcție de conducere. La polul opus al acestor valori stau nepotismul, egoismul feroce, xenofobia, homofobia, ridiculizarea și călcarea în picioare a drepturilor omului, impostura profesională și falsul, furtul din banul public, lipsa de responsabilitate morală într-o funcție de conducere, toate asezonate copios cu minciuni sfruntate și multă multă propagandă menită să dezbine cetățenii țării și să îi facă să își sară unii altora la gât," a mai scris Raluca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News