Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, profesorul de educație fizică, în vârstă de 29 de ani, este cercetat pentru act sexual cu un minor în formă continuată.
De fapt, polițiștii din Topolog, județul Tulcea, au fost sesizați de mama uneia dintre elevele profesorului, că acesta ar fi întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu fiica ei, precum și cu alte eleve ale școlii gimnaziale din localitate.
„În urma cercetărilor, au fost identificate până în prezent un număr de trei victime, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat prin influența pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întrețină mai raporturi sexuale”, se arată în comunicatul procurorilor.
Profesorul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, apoi procurorul a solicitat Judecătoriei Babadag luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News