Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Procesul de redobândire a cetățeniei române de către moldoveni, deblocat. ANC a introdus câteva condiții
WhatsApp
„Autoritatea Națională pentru Cetățenie a deblocat procesul de redobândire a cetățeniei române pe baza soluției simple propuse de mine de a depune cererile prin mandatar cu procură”, a anunțat deputatul român la București Matei Dobrovie.  

„În răspunsul ANC la adresa mea, președinta Autorității recunoaște ce i-am spus de la început. Că actuala pandemie reprezintă un motiv temeinic justificat!!! Reamintesc că art.13 alin 1 din legea 21/1991 spune așa: ”Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetățenie și se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială și autentică la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fiind însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege”, a scris Matei Dobrovie pe pagina sa de facebook.

Potrivit deputatului, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a introdus două condiții pentru depunerea prin mandatar: decretarea stării de urgență în țara de domiciliu/reședință a petentului și reprezentanța diplomatică din acea țară să aibă activitatea suspendată. Amintim că în contextul pandemiei de coronavirus, etnicii români din Republica Moldova sau Ucraina nu s-au putut deplasa personal în România, având în vedere restricțiile și carantina, pentru a-și depune cererile la Autoritatea Națională. Totodată aceștia nu și-au putut depunde cererile nici la consulatele din Bălți, Cahul și Chișinău, care au suspendat temporar aceste activități.1. mihai_dobr... (matei_dobrovie_deputat.JPG)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel