Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primele două avioane cu ajutoarele medicale pentru Liban au decolat. Arafat: „Gestul nostru este unul foarte mic”
WhatsApp
„Departamentul pentru Situații de Urgență împreună cu societatea civilă și cu diaspora libaneză în România și cu eforturile Ministerului Apărării vor duce la sosirea primului sprijin pe linie medicală. Cele două avioane din spate sunt cu medicamente repartizate din rezervele Statului. Este normal să existe o solidaritate. Gestul nostru este unul foarte mic pentru ceea ce ar trebui să facem în sprijinul Libanului”, a spus sîmbătă Raeed Arafat, înainte ca cele două avioane cu ajutoarele umanitare românești să decoleze spre Beirut.

La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu a transmis din nou condoleanţe poporului libanez şi un mesaj de susţinere.

”Gândurile noastre şi întreaga noastră compasiune se îndreaptă către locuitorii din Beirut afectaţi de această tragedie. Permiteţi-mi să adresez, în numele Guvernului României, condoleanţe familiilor îndoliate şi urări de însănătoşire grabnică celor răniţi în urma acestor evenimente tragice, iar cetăţenilor libanezi care traăiesc în România, dar care au rude în Liban, poate chiar la Beirut, le transmit că societatea românească este alături de ei în aceste clipe grele. În contextul luptei împotriva pandemiei, am învăţat că cel mai important lucru este solidaritatea”, a afirmat Aurescu.

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităţilor libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august, acestea urmând să fie transportate spre Liban cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române, care vor decola sâmbătă, 8 august, de pe Baza 90 Transport Aerian, a anunţat MApN.

 

România a primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale



România s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă. Astfel, Guvernul României, societatea civilă şi reprezentanţii diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez, se arată într-un comunicat transmis vineri de MApN.

Potrivit sursei citate, Forţele Aeriene Române s-au implicat în acest demers şi au pus la dispoziţie două aeronave (C-130 Hercules şi C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor.

De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor însoţi echipajul care va asigura transportul aerian şi vor asigura predarea materialelor medicale către autorităţile responsabile din Liban.

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecţie civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autorităţile în coordonarea forţelor de intervenţie şi a asistenţei internaţionale, relatează HotNews.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel