Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primarul din Târgu Mureș, urmărit penal pentru angajări abuzive în primărie 
WhatsApp
Locurile de muncă de la stat foarte bine plătite și cu puțină responsabilitate sunt la mare căutare. Primarul din Târgu Mureș este acuzat de multiple angajări abuzive.

 Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a comunicat Consiliului Local al municipiului că primarul Soos Zoltan este urmărit penal pentru mai multe fapte de abuz în serviciu în dosarul angajărilor din administraţia publică a oraşului şi a dat detalii despre posturile care au fost ocupate.

Prin ordonanţa DNA - Târgu Mureş din 23 mai 2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Soos Zoltan, primarul municipiului Târgu Mureş, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu.

Dosarul vizează transferul unei persoane de la Primăria Sângeorgiu de Mureş, unde era personal contractual şi nu funcţionar public, pe funcţia de director al Direcţiei pentru Asistenţă Socială; transferul secretarului comunei Livezeni pe o funcţie de consilier juridic I la UAT Târgu Mureş, fără înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, precum şi angajarea a patru noi consilieri personali, pe lângă cei doi existenţi, prin depăşirea numărului de posturi prevăzute în organigramă.

Liniștitele joburi de la stat. Toți se plâng, dar nimeni nu le lasă

 

Este cel de-al doilea caz de posibile fraude la angajări anunțat de DNA într-o singură zi, după directorul din Ministerul Fondurilor Europene de la Constanța care este acuzat că încasa peste un sfert din salariul unor persoane pe care le-a angajat furnizându-le subiectele pentru concursul de ocupare a locurilor de muncă. Deși sindicatele amenință non stop cu greve și sunt nemulțumiri în masă, organigramele din instituțiile publice continuă să fie tot mai stufoase, iar interesul pentru ocuparea unui astfel de loc de muncă este tot mai ridicat. 

Directorul din Ministerul Fondurilor Europene a ajutat două angajate să ocupe posturile, prin furnizarea subiectelor de la examen, percepând la schimb o "taxă" din salariu. Astfel, în ultimii doi ani, directorul a primit lunar de la cele două angajate o treime din salariu lor.

La locuinţa directorului au fost găsite mai multe teancuri de bani, în total 174.000 lei, 10.000 de dolari şi 11.000 de euro, dar şi mici lingouri de aur. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel