Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prima reacție a prinţului William, după interviul dat de Harry şi Meghan
WhatsApp
Prinţul William a reacționat joi după interviul acordat de Harry şi de soţia acestuia, Meghan: „Nu suntem o familie rasistă”.

Ducele de Cambridge a spus că familia „nu este rasistă” în primele sale comentarii după interviul ducelui și ducesei de Sussex cu Oprah Winfrey, scrie BBC.

Aflat într-o vizită în estul Londrei, prințul William a spus că nu a vorbit deocamdată cu fratele său despre interviu.

Meghan şi Harry au făcut dezvăluiri picante despre perioada pe care au petrecut-o la palatul regal, în cadrul interviului. Meghan a spus că s-a gândit inclusiv la suicid. „Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă, îmi era ruşine să îi recunosc lui Harry, din cauza pierderii pe care a suferit-o”, a mărturisit soţia prinţului Harry.

Oprah a întrebat-o dacă a avut gânduri sinucigaşe. „Da. Am crezut că ar fi rezolvat totul pentru toată lumea”, a răspuns Meghan.

Episoadele de rasism nu s-au rezumat doar la adresa ei. Meghan a spus că un membru al casei regale era îngrijorat şi de culoarea pielii copilului. Nu a vrut să spună şi numele acestuia, pentru a proteja imaginea coroanei.

 

Problemele legate de rasism şi sănătatea mentală vor fi tratate cu seriozitate

 

Palatul Buckingham a emis un comunicat oficial drept răspuns la interviu, arătând că problemele legate de rasism şi sănătatea mentală, ridicate de prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, vor fi tratate cu seriozitate.

„Întreaga familie este întristată să afle cât de provocatori au fost ultimii ani pentru Harry şi Meghan”, se arăta în comunicat.

„Problemele ridicate, în special cea privind rasismul, sunt îngrijorătoare. Deşi unele amintiri pot varia, ele sunt luate foarte în serios şi vor fi abordate de către familie în privat”, continua mesajul transmis de regina Elisabeta a II-a.

În încheiere se arată că „Harry, Meghan şi Archie vor fi întotdeauna membrii mult iubiţi ai familiei”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel