Într-un răspuns furnizat, sâmbătă seară, Biroul Electoral informează că rolul BEC este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii 340/ 2004 şi nu de a reglementa altă modalitate de publicitate.
Copreşedintele Alianţei Electorale "Un Om" Norica Nicolai a adresat, sâmbătă, o solicitare Biroului Electoral Central pentru înscrierea pe ordinea de zi şi emiterea unei decizii cu privire la publicarea şi a rezultatelor provizorii de la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.
″În baza Legii 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României, vă solicităm să procedaţi la publicarea datelor şi centralizarea rezultatelor provizorii, respectiv cele de la nivelul secţiilor de votare. De asemenea, solicităm ca informaţiile la care facem referire să fie publicate şi în format structurat, în aşa fel încât să poată fi analizate şi accesibile opiniei publice, formaţiunilor politice şi tuturor celor interesaţi", a solicitat Nicolai.
Norica Nicolai a explicat că scopul acestei solicitări, ″în spiritul Legii 370/2004, al recomandărilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa privind votul pentru alegerea Preşedintelui României", este de a stabili acelaşi nivel de transparenţă şi vizibilitate privind publicarea datelor ca la alegerile europarlamentare.
BEC a transmis, sâmbătă seară, precizări privind publicarea rezultatelor provizorii ale alegerilor prezidenţiale. Potrivit reprezentanților BEC, informaţiile referitoare la datele conţinute de procesele verbale ale secţiilor de votare se vor regăsi ca atare pe site-ul BEC.
„Rezultatele provizorii sunt cele care se regăsesc în procesele verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare, înainte de a fi supuse procedurii de verificare şi validare de către birourile electorale judeţene, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de către biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, în condiţiile prevăzute de articolul 49 alineatele 7 şi 8 din Legea 340 din 2004. Aceste rezultate provizorii sunt transparente şi se dau publicităţii în condiţiile expres prevăzute de lege", a transmis BEC, printr-un comunicat de presă, informează News.ro.
Sursa citată a precizat care sunt condiţiile legale de publicare a rezultatelor provizorii: "prin afişare la loc vizibil la sediul biroului electoral al secţiei de votare, prin eliberarea către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare a unei copii de pe procesul verbal certificat de către toţi cei care au semnat originalul şi prin transmiterea de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prin mijloace electronice, către Biroul Electoral Central, a fotografiei procesului verbal privind consemnarea rezultatelor votării".
„Toate aceste modalităţi de asigurarea transparenţei şi publicităţii rezultatelor provizorii sunt prevăzute ca atare şi în decizia BEC 54/ 16.10.2019 privind organizarea activităţii de consemnare verificare şi centralizare a rezultatelor alegerilor pentru preşedintele României. Informaţiile referitoare la datele continute de procesele verbale ale secţiilor de votare se vor regăsi ca atare pe saitul biroului electoral central în urma fotografierii acestora. Întrucât BEC are ca atribuţie principală pe aceea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii 340 din 2004, iar nu de a reglementa o altă modalitate de publicitate decât cea prevăzută de această lege, decizia nr. 54 se conformează exigenţelor actului normativ", a mai transmis BEC care apreciază că "a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru a asigura transparenţă, vizibilitate şi accesibilitate la rezultatele procesului electoral".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News