Publicitate
Publicaţia britanică Daily Mail aruncă bomba: potrivit informaţiilor obţinute de Associated Press, în clădirea în care funcţiona clubul Colectiv, din 2012 până în prezent au fost raportate trei incendii şi nimeni nu s-a sesizat.
Potrivit jurnaliştilor britanici, noile dovezi ridică semne de întrebare referitoare la reacţia autorităților şi motivul pentru care acestea nu au intervenit pentru a evita tragedia. Astfel, trei incendii de mică amploare au fost raportate la fabrica de pantofi vechi, care adăpostea clubul Colectiv. Unul în 2012 și două în 2014.
Experți britanici întrebaţi de jurnaliştii de la Daily Mail au declarat că acestea trebuiau să, cel puţin, să tragă un semnal de alarmă autorităţilor competente.
"Odata este rău, a două oară este ridicol, dar a treia oară trebuie să ştii că va urma o tragedie", a declarat Chris Fitzgerald, care a lucrat 33 de ani în departamentul de pompieri din Londra.
La rândul său, Colin Todd, care manageriază o firma de consultanţă care are ca obiect de activitate prevenirea şi stingerea incendiilor a reiterat aceleaşi preocupări. "Pentru a avea trei incendii în trei ani, în aceeași clădire - este destul de mult", a declarat acesta.
Agenţia Associated Press a confirmat că în baza legii privind liberul acces la informatiile de interes public, ISU a confirmat într-o scrisoare existenţa celor trei incendii. Acestea au fost de mică amploare şi au avut loc în altă parte a clădirii. Primul a avut loc pe 30 iulie 2012, când o valvă luat foc. Cel de al doilea incendiu a avut loc la standul unui ofițer de securitate pe data de 15 septembrie 2014 în timp ce al treilea incendiu a izbucnit într-o zonă de stocare de pe data de 28 noiembrie 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News