Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premiile Constantin Brâncoveanu, acordate în Statele Unite ale Americii
WhatsApp
Fundația Alexandrion a decernat pentru prima dată premiile internaționale Constantin Brâncoveanu în Statele Unite. Decernarea a avut loc marți, în cadrul unei gale inaugurale organizate chiar în interiorul celebrei New York Public Library. Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu reprezintă pasul major făcut de Fundatia Alexandrion în recunosterea valorilor internaționale, făcând astfel din această gală, un eveniment de anvergură la nivel mondial.

 În 2018, cea de-a V-a ediție a Premiilor Constantin Brâncoveanu de la București s-a desfășurat sub semnul Centenarului Unirii din 1918, în Palatul Regal. În plus, Premiile Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora au avut deja ediții în Londra, Cipru și Munchen.

Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Fundației Alexandrion a deschis gala printr-un discurs ce a subliniat dorința care stă la baza proiectului, aceea de a da ceva înapoi societății prin sprijinul celor care aduc plus valoare și care sunt adevărați lideri în domeniul lor. Din dorința de a exprima aceste idei la nivel mondial Fundația Alexandrion a făcut un pas major și a inițiat acest eveniment de anvergura la nivel global.

"Cu siguranță că în anii următori premiile noastre vor acoperi întreg globul. De data aceasta, eu și Fundația Alexandrion am decis să facem și un gest de repect pentru cei care au însemnat enorm în viața noastră. Veti vedea că am premiat mari personalități de origine siriană. Este vorba despre țara în care m-am născut și care trece acum prin vremuri grele. Am premiat și personalități aparținînd culturilor elene și române. Sunt cele două culturi reprezenatând două țări în care am studiat și m-am format ca profesionist și ca om de afaceri. Le datorez enorm. Nu în ultimul rând Premiile Brâncoveanu International vor merge și către personalități din SUA. Ei reprezintă pentru mine țara care m-a primit pentru a da viață unui mare proiect economic, un proiect de viață, hotărîtor pentru mine,pentru familia mea și pentru colegii mei," a spus Nawaf Salameh, președintele Fundației.

Premiile au fost oferite unor personalității marcante internaționale, dupa o selecție atentă. Câștigatorii Premiilor Internationale Constantin Brâncoveanu, fac parte din 10 categorii distincte după cum urmează:

Pentru Artă au fost premiați pictorii Alexandru Darida și Tsiaras Filippos, pentru Film, actrița și regizoarea Maria Tzompanaki, pentru Știinta, Dr. Ruxandra Vidu. Mihai Radu este câștigatorul secțiunii Arhitectură. Premiul pentru Medicină a fost câștigat de Dr. Souhel Najjar.

Pentru Literatură câștigătoare a fost desemnată Doina Uricariu, iar Antonis H. Diamataris este laureatul secțiunii Jurnalism pentru contribuția sa adusă comunității elene din Statele Unite.

Michael Carroll a fost premiat pentru foto-reportajele și campaniile umanitare realizate. Premiile pentru Politică și Diplomație au fost oferite senatorului american Michael N. Gianaris și Excelenței Sale Hans Klemm, Ambasador al SUA la București.

Fundația oferă la fiecare ediție două premii speciale pentru personalități care și-au lăsat amprenta asupra societății și sunt o sursă constantă de inspirație pentru ceilalți. Anul acesta câstigătorii au fost Cornelia Zicu și Anton Lixandroiu. Cornelia Zicu a fost aleasă pentru atitutindea ei vizionară și pentru pioneriatul în mediul afacerilor și reprezentarea valorilor românești pe piața americană, iar Anton Lixandroiu pentru susținrea continuă a valorilor spirituale românești.

Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu sunt răspunsul Fundației Alexandrion la nevoia actuală a societății contemporane de a avea exemple inspiraționale la nivel cultural, științific și politic și de a le scoate în evidență pe cele care contribuie cu adevărat la dezvoltarea viitoarelor generații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel