Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițistul Marian Godină, prins cu 113 km/h în localitate
WhatsApp
Polițistul Marian Godină a fost surprins de aparatul radar în localitate, în timp ce circula cu viteza de 113 km/h. 

Marian Godină a fost lăsat fără permisul de conducere și a primit o amendă de 652 lei. 

Din câte se pare, polițistul conducea într-o localitate din județul Covasna în momentul în care a fost surprins de aparatul radar. El venea dintr-o călătorie din Republica Moldova.

"Drumul era destul de aglomerat și anevoios și nu mai aveam răbdare să ajung odată acasă. Eram deja în județul Covasna, drumul era acum foarte liber și waze-ul îmi mai arăta că mai avem cam o oră până acasă. Același waze mi-arăta și că este poliție, motiv pentru care m-am uitat în bord să văd ce viteză am. N-am apucat, pentru că am văzut venind din față, din spatele unei combine de treierat, un mcv de poliție care a început să-mi facă flash-uri și a aprins girofarurileM-am uitat spre Georgiana și i-am zis că pe mine mă opresc. Am oprit cât de repede pe dreapta, iar Loganul a întors și a oprit în spatele meu. Știam că aveam în jur de 100, dar nu știam dacă intrasem sau nu în vreo localitate și nici peisajul nu mă ajuta să-mi dau seama. N-am văzut dacă polițistul avea sau nu caschetă pe cap, dar l-am auzit când s-a prezentat și mi-a cerut actele. I le-am dat și m-a întrebat dacă știu de ce m-a oprit," a povestit Godină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel