Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliția din Grecia a confiscat peste o tonă de cocaină. Operațiunea a durat 6 luni
WhatsApp
Poliţia din Grecia a anunţat sâmbătă că a confiscat peste o tonă de cocaină şi a arestat opt cetăţeni străini care făceau parte dintr-un grup de infractori implicat în transportul de droguri din Caraibe către Europa şi nordul Africii, transmite AFP, citată de Agerpres. 

În cursul unei operaţiuni în portul Astakos din vestul ţării, autorităţile au descoperit într-un apartament 52 de saci de voiaj cu 1040 de pachete din nailon, fiecare conţinând aproximativ un kilogram de cocaină. Greutatea totală a capturii este de 1180,65 kg, arată un comunicat al poliţiei.

La adresa unde s-a efectuat percheziţia locuiau doi cetăţeni străini, unul în vârstă de 23 de ani, celălalt de 35, ambii suspectaţi de apartenenţă la o organizaţie criminală. Poliţia nu a precizat naţionalitatea lor.

Transportul de droguri a ajuns în Grecia la bordul unui velier.

În cadrul aceleiaşi anchete, vineri au avut loc percheziţii şi în trei apartamente din Atena, unde au fost arestaţi alţi şase străini, presupuşi membri ai aceleiaşi grupări infracţionale. S-au găsit aproape 400 de grame de cocaină, un pistol automat Kalaşnikov, două pistoale şi circa 60 de cartuşe.

Ancheta a început acum şase luni. Poliţia şi autorităţile portuare elene au colaborat cu ambasada Statelor Unite în Grecia şi cu poliţişti din Albania şi Spania. Liderii reţelei de trafic de droguri descoperite locuiesc în Europa, iar membri ai grupării au fost identificaţi în mai multe state balcanice şi în Spania. Sunt date în urmărire alte nouă persoane suspecte. Se presupune că operaţiunile traficanţilor au produs venituri ilegale de peste 50 de milioane de euro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel