Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Piloții TAROM, mesaj pentru pasagerii care au dormit în aeroporturi, după grevă. Se plâng de salarii și de mâncarea oferită  
WhatsApp
Piloții Tarom au transmis un mesaj prin intermediul unui comunicat de presă, după ce din cauza grevei mascate, mii de pasageri au avut de suferit. 

"Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (...) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru", arată sindicatul piloților. 

Piloţii se plâng și de mâncarea de proastă calitate care le este dată.

"Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat", afirmă aceştia.

Greva Tarom. Piloții se plâng de salarii

Piloții TAROM spun că ar fi tras semnale de alarmă de opt luni de zile, doar că au fost ignorați. 

În ceea ce priveşte salariile, piloţii TAROM cât şi personalul tehnic se confruntă cu venituri şi beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comuncatului. Această situaţie a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiţii mai bune.

"Deşi pregătirea noastră este una costisitoare şi necesită investiţii considerabile din partea TAROM, concurenţa profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată şi bugetul companiei. Condiţiile de muncă precare şi gestionarea ineficientă a serviciilor de sol şi de mentenanţă a aeronavelor au deteriorat calitatea experienţei de călătorie pentru pasagerii noştri. Deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale afectează punctualitatea, confortul, cât şi predictibilitatea programului de zbor", atrage atenţia SPLR.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel