Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Petrică Mîțu Stoian a murit în urmă cu scurt timp. Doliu în lumea artistică
WhatsApp
Petrică Mîțu Stoian a murit în urmă cu puțin timp, după ce a ajuns la spital cu o supradoză de anticoagulante.  
Petrică Mîțu Stoian a murit

Îndrăgitul interpret de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă seară, în secția de ATI a spitalului din Reșița. Acesta se internase la spitalul din Reșița, starea sa de sănătatea înrăutățindu-se în ultimele zile, după ce, acum câteva săptămâni artistul fusese infectat cu SARS-CoV-2.

El a fost adus la spital în cursul zilei de astăzi în stare gravă. A fost nevoie ca medicii să-l intubeze, deoarece starea sa de sănătate era una alterată. Medicii susțin că în momentul în care a fost adus era în șoc. Timpii de coagulare erau extrem de mici, asta deoarece se pare că artistul a luat o supradoză de anticoagulante. 

În această dimineață, cântărețul fusese la un tratament post-COVID la o clinică privată.

El a început să se simtă rău și să apară firicele de sânge în tuse. Starea de sănătate s-a înrăutățit în doar câteva ore, potrivit Antena 3.

În momentul în care Petrică Mîțu Stoian a ajuns la spitalul din Reșița era conștient, fiind intubat.

Decesul cântărețului de muzică populară a fost anunțată și de Electrecord.

„Drum lin, Petrică Mîțu Stoian! Artistul și-a presimțit moartea! Și-a pregătit mormântul până la cel mai mic detaliu. Săptămâna trecută a fost la cimitir!”, scriu pe Facebook, cei de la Electrecord.

Petrică Mîțu Stoian era originar din zona Plaiului Cloșanilor, județul Mehedinți.

"Dozajul cu anticoagulante nu s-a făcut cum trebuie"

 

Imediat după ce artistul a fost adus la spital, directorul medical SJU Reşiţa a declarat presei că dozajul cu coagulante nu a fost făcut cum trebuie.

„"Starea de sănătate nu este foarte bună. S-a făcut solicitare la ambulantă pentru tuse cu sânge. Domnul are o fibrilație axială cronică cu un ritm rapid şi este pe anticoagulant. Din nu ştiu ce motive dozajul cu anticoagulante nu s-a făcut cum trebuie şi este supradozat.

Este post-COVID. Are o bronhopneumonie post-COVID şi cu stare septică. În momentul de faţă este la ATI", a explicat directorul medical SJU Reşiţa imediat după internarea de urgență a cunoscutului artist.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel