Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Peste un milion de români au descărcat certificatul digital
WhatsApp
Peste un milion de certificate digitale au fost emise până joi în România, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Potrivit secretarului de stat, peste un milion de persoane au beneficiat de avantajele acestui document al Uniunii Europene, adică aproximativ 20% din totalul celor care au trecut prin centrele de vaccinare.

„Au trecut doar 15 zile de când certificatul digital a fost lansat în toate țările blocului comunitar european, iar platforma certificat-covid.gov.ro a funcționat zi și noapte la parametri normali. În primele zile au fost emise sute de documente în fiecare minut”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.

Conform acestuia, în continuare timpul de așteptare pentru eliberarea certificatului este extrem de mic, de doar câteva minute.

„O altă veste bună a venit din partea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB): pasagerii care au certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP din aeroport. Așadar, cei care vin din țările aflate pe lista galbenă și aterizează pe aeroportul Henri Coandă pot utiliza fluxul verde, care înseamnă mai puțin timp de așteptare”, a mai anunțat Andrei Baciu.

[citese si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel