În ceea ce priveşte punctele de frontieră, în perioada mai sus menționată în acest an, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 2 milioane de persoane, urmat de P.T.F. Nădlac II cu aproximativ 760.000 persoane şi P.T.F. Giurgiu, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 700.000 de persoane, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Totodată, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albiţa (700.000 de persoane), la frontiera cu Bulgaria, alături de PTF Giurgiu, un trafic intens s-a înregistrat şi la Vama Veche pe unde au trecut aproximativ 560.000 de persoane, iar la frontiera cu Serbia, prin P.T.F. Moraviţa (peste 185.000 de persoane).
Şi pentru perioada următoare, Poliţia de Frontieră a dispus toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane si autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în mod operativ.
Sunt menţinute măsurile organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News