Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Percheziții de amploare, în 3 județe, pentru certificate false de vaccinare anti-COVID
WhatsApp
Cinci percheziţii sunt efectuate miercuri dimineaţă în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, într-o cauză penală în care se fac cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19.

Potrivit IGPR, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează 5 percheziţii domiciliare, în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, fiind vizat un cabinet medical individual.

Printre persoanele implicate se află şi personal medical din cadrul acestei entităţi.

Dosarul penal are la bază săvârşirea infracţiunilor de fals informatic şi uz de fals.

Poliţiştii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Activităţile beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La percheziţii participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău şi Giurgiu şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel