Cei care au filmat scena susțin că bărbatul injecta pepenii cu apă pentru a-i păcăli pe clienți: „Uite băi, bagă apă, ca să tragă la cântar".
Apoi, filmarea ajuns pe Facebook, iar primarul orașului a anunțat măsuri dure împotriva comerciantului: acesta a fost evacuat din piață și nu mai are dreptul la comerț în Brăila.
VIDEO
„Administrația Piețelor l-a evacuat pe individul care injecta pepenii cu seringa. Nu avem drept de control în domeniul sanitar veterinar sau al sănătății populației, dar injectarea cu apă sau cine știe ce substanță a pepenilor cu seringa este un gest incalificabil. Vom pune la dispoziția instituțiilor cu drept de control toate informațiile privind persoana respectivă. Am aflat din presă că un comerciant a fost filmat în timp ce injecta pepenii în Cartierul Hipodrom. Administrația Piețelor și Târgurilor Brăila a procedat legal în limita competențelor sale - l-a evacuat. Cât timp voi fi primar, acel individ nu va mai primi dreptul de a comercializa produse în municipiul Brăila! Aceleași măsuri vor fi aplicate și altor persoane care vor face lucruri similare", a anunțat, pe Facebook, primarul orașului Brăila, Marian Dragomir.
Tot pe rețeaua de socializare au reacționat numeroși brăileni care s-au declarat indignați de fapta comerciantului.
Oamenii susțin că autoritățile trebuie să ia măsuri dure împotriva comerciantului în condițiile în care acesta își înșela clienții la cântar și le punea viața în pericol prin utilizarea unei seringi nesterilizate și a unui lichid dubios.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News