O fotografie publicată luni şi care arată aceste persoane înghesuite în avion a devenit virală, iar o primă estimare a indicat aproximativ 640 de pasageri. Estimarea nu a ţinut însă cont de cei 183 de copii aşezaţi pe genunchii părinţilor lor. Astfel, la bordul avionului s-au aflat în total 823 de persoane, a explicat vineri comandamentul militar aerian al SUA, potrivit AFP.
Acesta este şi un record pentru respectivul avion, de tipul Boeing C-17 Globemaster, care a transportat astfel mai mult decât dublul capacităţii sale.
Avionul ''a transportat în deplină securitate 823 de afgani de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai'' din Kabul, a asigurat comandamentul american, care a încercat încă de marţi să atenueze percepţia privind haosul şi precipitarea în care se desfăşoară evacuările din capitala afgană.
Această imagine ''stă mărturie a umanităţii soldaţilor noştri în misiunea lor'', a declarat în numele Pentagonului un general american, Hank Taylor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News