Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pensia medie în România a urcat la 500 euro. Există însă și pensii de puțin peste 100 de euro
WhatsApp
Pensia medie din România a urcat la 500 euro conform datelor oficiale ale CNPP. 
O bătrânică de 93 de ani candidează la primărie pentru a fi să fie vocea pensionarilor: „Am pensie 1.000 de lei” /Foto: Captură video Facebook

Un număr de 4.745.651 de pensionari era înregistrat în iunie 2024 în România, cu 1.953 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.250 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 10,677 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 626.017 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 635 de lei.

Pensia medie în România a ajuns la 504 euro



Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.811.057 de persoane, dintre care 2.187.806 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.508 de lei.

Pensie anticipată au primit, în iunie 2024, un număr de 4.655 de persoane (3.152 de lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 87.097 de persoane (2.295 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 392.470 de persoane (pensie medie de 953 lei), dintre care 44.961 de persoane pentru gradul I de invaliditate (822 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 450.250 persoane (1.178 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 113 pensionari (539 de lei, în medie).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel