Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru ore de aşteptare la Nădlac II, pe sensul de intrare în România
WhatsApp
Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II era din nou aglomerat pe sensul de intrare în România, miercuri după-amiază, când se aştepta cel puţin 240 de minute pentru procedurile de tranzitare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, pentru Agerpres, că sunt deschise şase artere de intrare în ţară la Nădlac II, însă se înregistrează un număr mare de persoane şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificări.

Conform sursei citate, de când Ungaria şi-a închis frontierele şi permite tranzitarea ţării doar pe timp de noapte, la Nădlac II se înregistrează în fiecare dimineaţă timpi mari de aşteptare.

"Românii care revin din alte ţări traversează Ungaria noaptea, iar dimineaţa ajung la frontiera României, astfel că în prima parte a zilei sunt timpi mai mari de aşteptare pentru tranzitare, cauzaţi şi de triajul epidemiologic care are loc la intrarea în ţară", a declarat Matei.

În ultimele 24 de ore, prin PTF Nădlac II au intrat în ţară 4.200 de persoane cu 2.000 de mijloace de transport.

Luni dimineaţă, la acelaşi punct se aştepta cel puţin cinci ore pentru intrarea în România. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel