Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pasageri Ryanair, taxați cu aproape 200 de euro, după ce și-au printat singuri biletele de îmbarcare
WhatsApp
O familie a plătit aproape 200 de euro după ce și-au făcut check in-ul online, iar biletele pentru îmbarcare nu au funcționat. 
Pasageri Ryanair, taxați cu aproape 200 de euro, după ce și-au printat singuri biletele de îmbarcare  / Foto: Unsplash

O familie din Marea Britanie a intrat într-o dispută cu Ryanair după ce a fost taxată cu 165 de lire sterline după ce biletele pentru îmbarcare nu au funcționat la porțile de acces. 

Damian Lloyd și-a făcut check-inul pentru familia lui cu o lună înainte și a venit la aeroport cu biletele de îmbarcare tipărite. Dar codurile de bare nu au funcționat, așa că familia a fost nevoită să plătească pentru un nou check in făcut la aeroport. 

Damian Lloyd a încercat să-și recupereze banii, dar Ryanair a reacționat și a spus că acesta și-ar fi anulat cumva check-inul deja făcut. După câteva săptămâni de schimburi de e-mailuri, compania aeriană l-a îndrumat acum pe Damiam Lloyd către un serviciu de soluționare a litigiilor.



Taxa de check-in la RyanAir. Eroare sau greșeală a pasagerului?


Damian Loyd și-a rezervat o vacanță de 10 zile în Gran Canaria în iulie, împreună cu familia.  Bărbatul de 50 de ani din Neath spune că zboară foarte mult și nu a mai avut niciodată o problemă cu taxele suplimentare ale Ryanair până acum - plătise bucuros pentru a rezerva locuri - așa că a fost „în stare de șoc total” la îmbarcarea lui, a soției sale și a fiicei sale. Permisele nu au putut fi scanate.

Un angajat al Ryanair de la biroul de check-in a fost la fel de confuz, în ziua când s-a întâmplat totul. 

„S-a uitat pe computer și au apărut numele și numerele locurilor noastre. Dar din anumite motive [cartele de îmbarcare] nu erau scanate. Nu știa de ce”, a declarat Lloyd pentru BBC.

Întrucât era un zbor de dimineață devreme, angajatul nu a putut suna serviciul clienți al Ryanair pentru a investiga problema, deoarece acesta nu era încă deschis.

Pasagerii nu au voie să se îmbarce într-un avion Ryanair decât dacă le sunt scanate cărțile de îmbarcare, așa că familia a avut de ales - fie să aștepte ca serviciul pentru clienți să se deschidă și să piardă zborurile, fie să plătească pentru noi permise.

Întrucât următoarele zboruri erau la trei zile, familia Lloyd a decis să plătească.

Domnul Lloyd a spus că angajatul de la check-in i-a motivat că este o eroare a computerului. — A spus că putem cere banii înapoi.

Dar când a cerut o rambursare, Ryanair a respins cererea, spunând că de fapt nu a fost o defecțiune a sistemului său.

Serviciul pentru clienți i-a spus mai întâi domnului Lloyd că nu și-a verificat identitatea, dar ulterior a fost de acord că altul a fost motivul. Apoi i-au spus că și-a anulat check in-ul cu o zi înainte de zbor.

„Ryanair a venit cu toate scuzele posibile”, a spus el.



Companiile aeriene au mers prea departe cu taxele suplimentare?


Un purtător de cuvânt al Ryanair a declarat pentru BBC: „Familia și-a anulat check in-ul pe site pe 22 iulie și a ignorat fereastra pop-up care i-a avertizat că va trebui să se înregistreze din nou și să genereze noi cărți de îmbarcare.

„Deoarece nu aveau cărți de îmbarcare valabile, li s-a perceput corect taxa de check-in la aeroport”.

Domnul Lloyd neagă acest lucru, spunând: „Nu îmi amintesc să fi intrat din nou pe site-ul web după ce mi-am făcut check in-ul. 

„Ei câștigă sute de milioane pe an. Dacă aș fi făcut greșeala asta, n-aș mai fi zis nimic și aș fi plătit, dar vă spun că am făcut totul corect," a mai spus bărbatul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel