Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu ar putea fi vizat într-o anchetă a Parchetului General
WhatsApp
Parchetul General efectuează o anchetă in rem cu privire la fapte de abuz în serviciu și uzurpare a unor calități oficiale. Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri care ar putea să îi vizeze pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu.

Reprezentanții Parchetului General au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorii instrumentează un dosar penal in rem (doar pentru fapte) cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu și uzurpare a unor calități oficiale.

Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri. Ancheta ar putea să îi vizeze pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu.

Ancheta vizează modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menținut în funcție cu toate că, în anul 2015 magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituții ale statului.

Tăriceanu ar fi vizat de această anchetă deoarece, în calitate de președinte al Senatului, nu ar fi dat curs, în 2017, solicitării Agenției Naționale de Integritate de a-l elibera din funcție de Marciu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel