„Să ne rugăm azi pentru cei decedaţi, pentru cei care au murit în pandemie; mai ales pentru acei morţi - să spunem - anonimi. Am văzut fotografii cu gropi comune. Multe...”, a spus Papa.
Sfântul părinte a dedicat slujbele matinale din Casa Santa Marta, celebrate în aceste zile fără credincioşi şi transmise în direct de mediile vaticane, celor afectaţi de pandemia de coronavirus şi de efectele tragice asupra economiei.
Papa a menţionat pe Twitter că la 1 Mai Biserica Catolică îl celebrează pe sfântul Iosif, protectorul muncitorilor, şi s-a rugat pentru persoanele devenite victime ale şomajului din cauza pandemiei.
Meşterul tâmplar Iosif a făcut din munca sa un act de iubire şi slujire a lui Iisus şi a Mariei, colaborând şi contribuind, prin munca sa, la realizarea planului lui Dumnezeu. Graţie atelierului său de lucru, unde îşi exercita meseria împreună cu Iisus, sfântul Iosif a apropiat munca omului de misterul răscumpărării.
„Fie ca Domnul să fie călăuza celor nevoiaşi şi urmându-i îndemnul să-i ajutăm”, a spus papa.
Papa Francisc a explicat, totodată, în liturghia de joi că „a fi misionari nu înseamnă a face prozelitism, ci a fi martorii unei convertiri, deoarece Dumnezeu este singurul care atinge sufletul oamenilor”.
„Să ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze muncă noastră şi să fie martorul rugăciunilor noastre cu ajutorul cărora oamenii vor fi atraşi spre Iisus”, a încheiat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News