Publicitate
Gestul a fost făcut în semn de solidaritate cu Italia și cu poporul italian, dar și cu românii care se află în Peninsulă.
Iohannis a avut astăzi o convorbire telefonică cu omologul său italian, Sergio Mattarella. Cei doi președinți au discutat despre criza epidemiologică generată de noul coronavirus, a informat Administraţia Prezidenţială.
„Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate poporului italian, atât de puternic afectat de pandemie, condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti, precum şi urări de însănătoşire grabnică celor afectaţi de acest virus. Preşedintele României a subliniat că ţara noastră este alături de autorităţile italiene în eforturile pe care le fac în această perioadă şi de întregul popor italian, greu încercat. Preşedintele Klaus Iohannis a asigurat de disponibilitatea deplină a României de colaborare pentru a identifica cele mai bune soluţii şi măsuri pentru gestionarea acestei crize, precum şi pentru relansarea economică după rezolvarea crizei sanitare", se arată în comunicatul de presă emis de Administrația Prezidențială de la București.
Șeful statului a accentuat că „relaţia bilaterală dintre cele două state este excelentă, bazată pe un Parteneriat Strategic în vigoare de peste două decenii, şi că Italia, de-a lungul anilor, a adoptat cea mai mare comunitate românească din afara graniţelor ţării, care îndură astăzi, alături de italieni, efectele acestei crize grave".
Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că numeroşi cetăţeni români lucrează în sistemul sanitar din zonele cele mai expuse din Italia, contribuind la efortul comun de a alina suferinţele celor afectaţi. Şeful statului a prezentat omologului său măsurile adoptate de autorităţile române pentru identificarea şi tratarea persoanelor bolnave de COVID-19, precum şi pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus.
El a afirmat că pandemia COVID-19 reprezintă o „provocare la adresa întregii Uniuni Europene şi că, în aceste momente dificile, solidaritatea şi responsabilitatea statelor membre reprezintă cheia depăşirii ei".
„Preşedintele României a exprimat încrederea că doar printr-un răspuns coordonat comun al statelor membre şi al instituţiilor europene se va reuşi protejarea sănătăţii cetăţenilor, asigurarea unui climat de securitate şi stabilitate, precum şi generarea forţei economice de care ţările Uniunii au nevoie pentru a depăşi acest moment foarte dificil", se mai arată în comunicat.
În semn de solidaritate cu Republica Italiană şi cu poporul italian, Administraţia Prezidenţială a anunţat că va ilumina Palatul Cotroceni, începând cu ora 20:00, în culorile drapelului italian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News