Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Operațiunea Cobra într-o parcare din Tirol: Un șofer român și-a provocat singur o rană de cuțit, după ce s-a certat cu o româncă. Amândoi au ajuns la spital
WhatsApp
Polițistii austrieci au intervenit într-o parcare din Wörgl (districtul Kufstein), după o ceartă violentă între un șofer de camion și însoțitoarea sa. Femeia a fugit plină de sânge într-o benzinărie, iar bărbatul a fost coborât din camion după două ore de negocieri. Și acesta prezenta o plagă prin tăiere, însă prima ipoteză este că s-a rănit singur.

Miercuri, în jurul orei 14.00, angajații unei benzinării din zona industrială Wörgl-West au informat poliția că în magazin se afla o femeie plină de sânge și cu răni ușoare.

Înainte, aceștia au observat că are loc o altercație fizică într-un camion din parcare. Se crede că șoferul camionului - partenerul ei - ar fi atacat-o pe femeie cu pumni, dar aceasta a reușit să scape. Bărbatul s-a încuiat apoi în camion.

Poliția a sosit cu forțele speciale Cobra și a început negocierile ca să-l convingă pe român să iasă din mașină. Abia două ore mai târziu, românul a ieșit singur din camion, iar poliția a observat "rana de cuțit semnificativă". Probabil că bărbatul se rănise în prealabil cu un cuțit.

2. -imagine fara descriere- (woerglauseinandersetzung2_60177100.jpg)

El a fost transportat cu un elicopter de urgență la spitalul din Innsbruck. Femeia a fost rănită ușor și a fost transportată la spitalul din Kufstein. Femeia, nu ar fi suferit însă tăieturi sau alte răni vizibile, a precizat poliția ca răspuns la o anchetă a APA.

Cu toate acestea, este posibil ca bărbatul să o fi lovit cu pumnul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel