Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OMS, anunț care cutremură lumea: 2 milioane de morți din cauza COVID-19
WhatsApp
Două milioane de morţi de COVID-19, dublul celor care şi-au pierdut viaţa până în prezent din cauza maladiei, este o cifră "foarte probabilă" dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, a avertizat vineri un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, relatează AFP.

"Dacă nu facem tot ce este posibil, numărul despre care vorbiţi (2 milioane - n.r.) nu este numai de luat în calcul, dar din nefericire foarte probabil", a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă al OMS, Michael Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Dacă nu continuăm să facem mai mult, să evoluăm, în natura, scara şi intensitatea cooperării noastre, atunci da, vom avea în faţă acest număr sau din nefericire unul chiar mai ridicat. Timpul acţiunii este acum", a adăugat Ryan.

"Nu este vorba numai de a testa şi trasa, nu numai de a acorda îngrijiri medicale, nu numai de a aplica distanţarea socială, nu numai de a lucra la vaccinuri, ci de a face toate aceste lucruri în acelaşi timp", a afirmat Ryan.

Pandemia de COVID-19, care a început la sfârşitul lui 2019 în China, este pe cale să atingă în zilele următoare pragul de un milion de morţi.

Potrivit ultimului bilanţ întocmit de AFP, vineri la ora 11.00 GMT, cel puţin 984.068 de persoane muriseră în lume de COVID-19.

Peste 32.298.410 de cazuri de infectare au fost oficiale diagnosticate în lume, dar numărul infecţiilor este considerat chiar mai mare, întrucât numeroase persoane nu apar în evidenţele oficiale.

SUA sunt ţara din lume cea mai grav lovită, cu 202.827 de morţi. Apoi urmează Brazilia, cu 139.808 de morţi, India, cu 92.290 de morţi, Mexic (75.439 morţi) şi Regatul Unit (41.902).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel