Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oficial! Toate restricțiile legate de tranzitarea Ungariei de către români, eliminate
WhatsApp
Toate restricțiile legate de tranzitarea Ungariei de către cetățenii români au fost eliminate începând de miercuri, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„În urma refuzului autorităților de la Budapesta de a permite tranzitarea Ungariei cetățenilor români care nu au contracte de muncă în alte țări europene, oficialii Ministerului Afacerilor Interne din România au inițiat discuții cu partenerul maghiar.

Discuțiile demarate la începutul acestei săptămâni au avut drept scop eliminarea restricțiilor care au dus la aglomerarea punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de ieșire din țară, aglomerare produsă în special din cauza documentelor justificative pentru tranzitarea Ungariei solicitate unilateral cetățenilor români”, anunță MAI, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

 

Oficialii maghiari au transmis că vor fi eliminate restricțiile de tranzitare

 

Oficialii maghiari au transmis, drept răspuns, că din noaptea de marți spre miercuri, începând cu ora 00.00, ora Budapestei, respectiv ora 01.00, ora României, vor fi eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români.

„Discuțiile purtate de reprezentanții MAI cu partea maghiară se înscriu în acțiunile Ministerului Afacerilor Interne din toată această perioadă pentru a asigura cetățenilor români posibilitatea de a ieși și de a reveni în țară în condiții cât mai bune. Ministerul Afacerilor Interne își exprimă, în continuare, hotărârea de a depune toate eforturile necesare pentru a asigura respectarea dreptului cetățenilor români la liberă circulație, asa cum și noi respectăm acest drept cetățenilor unguri”, conchide MAI.

 

Ludovic Orban: „E a nu știu câta oară când românilor li se pun piedici”

 

Premierul Ludovic Orban a spus marți că autoritățile ungare îngrădesc din nou libertatea de circulație a românilor și i-a cerut ministrului Vela să ia legătura cu omologii săi ungari și apoi să sesizeze Comisia Europeană. Premierul afirma că a primit „relatări persoanale” potrivit cărora românilor nu li se permite tranzitul prin Ungaria, deoarece autoritățile au instituit „iar reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc nu în Ungaria”.

„E a nu știu câta oară când românilor li se pun piedici izvorâte din acte administrative care parcă sunt cu dedicație”, susținea Orban, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel