Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O tânăra româncă s-a aruncat de la etajul 8. Alexandra riscă să i se amputeze piciorul stâng
WhatsApp
O tânără, în vârstă de 18 ani, originară din județul Bistrița care s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc de pe bulevardul Traian din Baia Mare, în urmă cu aproape o săptămână.
O tânăra româncă s-a aruncat de la etajul 8. Alexandra riscă să i se amputeze piciorul stâng.

Medicul Vasile Pop a declarat că pacienta s-a trezit și este conștientă. La momentul incidentului, tânăra a fost transportată la spital în stare gravă, fiind internată la Terapie Intensivă în comă profundă.

Ca prin miracol, starea acesteia a început să se îmbunătățească treptat. Din nefericire, acum a primit o veste cruntă din partea medicilor. În aceste momente, se pune problema amputării membrului inferior stâng, din cauza leziunilor extrem de grave, scrie emaramures.ro.

Între timp, polițiștii continuă cercetările cu privire la cele întâmplate, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragicului incident.

 

Tânără a suferit leziuni grave: membre inferioare rupte, fracturi ale bazinului 

 

Reamintim că, săptămâna trecută, tânăra a recurs la acest gest, după ce s-ar fi certat cu părinții și cu iubita sa. Alerta la 112 a fost dată de de locatarii blocului, după ce o bubuitură puternică i-a scos din case. Pe acoperișul magazinului situat la etajul 1 zăcea o tânără. Echipajele de terapie intensivă ale SMURD au preluat-o în viață, și au transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Medicii spuneau atunci că tânără a suferit leziuni grave: membre inferioare rupte, fracturi ale bazinului, leziuni interne. dar starea este stabilă. Polițiștii au deschis o anchetă pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Atunci s-a aflat și povestea din spatele nenorocirii. 

Fata în vârstă de 18 ani era din Colibița (Bistrița Năsăud). De 6 luni de zile locuia cu chirie în apartamentul de la etajul 8, alături de iubita ei, originară din Gherla (județul Cluj). Fuseseră colege de școală la cooperație, în Bistrița. Așa se întâlniseră, iar prietenia lor ar fi luat o altă amploare - una amoroasă. 

În ultima perioadă fata de 18 ani ar fi sunat acasă, spunând că vrea să se întoarcă în satul natal. Relația celor două se pare că ar fi avut probleme. Doar că părinții nu ar fi vrut să o reprimească în sânul familiei. Totul ar fi degenerat aseară când profitând că iubita ei era ieșită din apartament, tânăra de 18 ani a încuiat ușa și s-a aruncat în gol de la etajul 8.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel