Varga Rita Simona s-a născut în 1988, în Satu Mare, fiind adoptată de o familie din Anglia. Tânăra spune că pe mama sa o cheamă Iuliana Magyar, fiind originară din localitatea Tiream. De asemenea ea spune că pe frații săi îi cheamă Piri, Arpad și are și două surori, Iulia și Clara Danko / Magyar.
Românca face un apel pe Facebook, sperând să-și găsească familia din România cu ajutorul paginii "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României".
"Iată mesajul complet:
SALUTĂRI TUTUROR
Numele meu la naștere a fost VARGA RITA SIMONA, născută în vara anului 1988 în SATU MARE. Sunt aici in căutarea mamei mele IULIANA MAGYAR, originară din localitatea TIREAM, deasemenea a fraților, Piri, Arpad, Iulia și Clara DANKO / MAGYAR
Tatăl meu se numea VARGA GUSTAV, decedat 7 luni de la nașterea mea.
O perioadă de timp am locuit la orfelinatul din Satu Mare, iar pe data de 18 august 1991 am fost adoptată de minunata mea familie din Anglia. Vă rog să DISTRIBUIȚI anunțul meu în speranța că îmi voi vedea acest vis împlinit.
Orice informație aveți vă rog să lăsați un mesaj privat acestei pagini.
Vă mulțumesc tuturor anticipat!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News