Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român din Italia a fost găsit mort în casă
WhatsApp
Un român a fost găsit fără viață în regiunea Salerno din Italia. 
Germania. Cadavrul unui moldovean, cu semne de moarte violentă, descoperit în Neumünster. Suspectul, un conațional de-al victimei, reținut

Românul de 52 de ani muncea și locuia în Altavilla Silentina. Acesta ar fi murit din cauze naturale și a fost găsit fără viață într-o locuință dintr-un ansamblu construit pentru agroturism în localitate. 

La locul incidentului au sosit Detașamentul de Pompieri din cadrul detașamentului Eboli, alertați de proprietarul locuinței care nu-l mai văzuse pe bărbat de cel puțin două zile și care devenise suspicios. Proprietarul a povestit anchetatorilor că a bătut de mai multe ori la ușa românului fără să primească vreun răspuns. În cele din urmă s-a decis să alerteze autoritățile.

Ajunși la cazare, pompierii au deschis ușa forțând-o și l-au găsit pe bărbatul de 52 de ani întins la pământ.

Cei prezenți și-au dat seama imediat că a murit.

La fața locului a sosit și poliția și a fost sesizat procurorul de serviciu. Investigațiile sunt în curs de desfășurare, dar din primele informații nu există nici un fel de indiciu conform căruia românul ar fi putut fi victima unei agresiuni. Ușa era încuiată pe interior, iar pe corpul bărbatului nu au fost găsite semne de violență. De asemenea, nu lipsea nimic din cameră. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel