Rifca Stănescu este oficial, cea mai tânără bunică din lume. Discuția a revenit în actualitate la Târgu Mureș, deși recordul a fost stabilit în 2021. Mama Rifcăi Stănescu a devenit de asemenea străbunică la doar 40 de ani. Familia este din Buzău și este una de rromi.
Rifca a născut la 12 ani, iar fiica ei la 11 ani, deși, spune ea, nu și-ar fi dorit ca și fiica ei să devină mama atât de tânără. În comunitatea sa, este o obisnuință ca fetele să se mărite foarte tinere. Știrea a făcut la vremea respectivă furori și în presa internațională. Până la recordul stabilit de Rifa Stănescu, acesta aparținea unei britanice care devenise bunică la 26 de ani.
"Printre prevederile pe care le anunţ în acest nou contract, în această prelungire, pentru că este o prelungire a contractului de la 01.07.2023, avem şi prevederi care privesc adolescentul. Putem consilia adolescentul împotriva bolilor cu transmitere sexuală, împotriva riscului de dependenţă de alcool, dependenţă de droguri, dependenţă de jocuri de noroc, dependenţă de jocuri video (...). Avem, din păcate, fetiţe care sunt cu sarcini la 12 ani, la 14 ani au doi copii. Suntem ţara care are cea mai tânără bunică, la 23 de ani. Este cutremurător să vezi la ce sunt supuşi copiii noştri! Şi atunci, refuzul de a discuta despre sănătatea acestor fetiţe şi acestor copii, care îşi încep viaţa sexuală foarte devreme, rămâne încă sub semnul întrebării, încă rămâne sub semnul stigmei sociale", a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.
Valeria Herdea a făcut un apel la părinţi şi la bunici să vorbească cu tinerii, să îi încurajeze pe copii să spună ce gândesc.
"Vorbiţi cu ei pentru că noi, cei care poate că am fost altfel crescuţi, avem nevoie să ne aplecăm spre ei. Este ceea ce vă rog cel mai mult: Ascultaţi-i pe tineri! (...) Haideţi să încercăm să-i prevenim şi să prevenim îmbolnăvirile. Haideţi să recunoaştem că există nişte probleme. Nu pot să concep secolul 21 fără să vorbeşti cu copiii tăi. Sexualitatea nu este o ruşine, dar este o ruşine să nu vorbim despre sănătatea dentară, să nu vorbim despre sănătatea corpului, să nu vorbim despre ceea ce este normal fiziologic în organismul nostru. E normal să avem cultură medicală în şcoli şi îmi menţin părerea fermă. Este obligatoriu să avem educaţie medicală în şcoli. Este obligatoriu să vorbim şi să ne asumăm să fim un exemplu pentru copiii noştri", a mai declarat preşedintele CNAS.
Valeria Herdea a susţinut că în noul contract-cadru există multe prevederi care privesc adolescenţii şi tinerii, cum ar fi prevenirea infecţiei cu HPV prin vaccinare compensată 50% sau prevenirea infectării cu virusul hepatitic B şi C.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News