„Salut, băieţi. Avem un unboxing la iPhone. De 512 GB, golden. Revin când îl deschid. Cam aşa arată cutia. Ia să vedem. Auuuu. Staţi aşa. Ne-am luat țeapă”, spune nepotul femeii pe o filmare.
„A venit curierul la uşă, i-a dat telefonul, cutia, aşa. A intrat în casă, curierul a plecat. Când să desfacă cutia, ce a găsit în cutie? A găsit şuruburi, nituri, cuişoare. Jumătate de cutie, un pumn, aşa”, povestește păgubita Elena P.
Pensionara încheiase un contract pentru a plăti mobilul în rate, timp de doi ani. Avea de acoperit 6.700 de lei. „În magazin, am făcut actele, am făcut tot, urma ca după câteva zile să primim telefonul. La câteva zile, fata a primit telefonul acasă. Când l-a desfăcut în bucătărie, cu nepotul meu, ea filma şi nepotul îl desfăcea”, mai spune femeia, pentru Strile PROTV.
„Sesizarea persoanei în cauză a fost înregistrată la Secţia 2 Poliţie Galaţi, în baza acesteia poliţiştii întocmind un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune”, a declarat comisaulr-şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Femeia a anunţat Protecția Consumatorului. Poliția trebuie să facă lumină în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News