Joi se împlinesc 40 de ani de la nunta de basm în care moştenitorul tronului britanic s-a căsătorit cu tânăra şi timida Lady Diana Spencer, în vârstă de doar 20 de ani, la Catedrala St. Paul (29 iulie 1981). Căsnicia lor nu a fost însă de durată. Cei doi s-au despărţit 11 ani mai târziu, în 1992, iar divorţul a fost pronunţat în 1996.
Felia de tort cu marţipan ce provine de la unul dintre cele 23 de torturi "oficiale" servite la nuntă, este decorată cu blazonul regal în culorile auriu, roşu, albastru şi argintiu, reprodus de cofetari. Această felie i-a fost oferită lui Moyra Smith, angajată a Reginei Mamă de la reşedinţa regală Clarence House, care a păstrat-o învelită în folie alimentară, într-o veche cutie de prăjituri cu modele florale, pe care a lipit o etichetă pe care a scris de mână: "A se umbla cu grijă - tortul de nuntă al Prinţului Charles & Prinţesei Diana", mesaj completat cu o semnătură şi data.
Familia Moyrei Smith a vândut felia de tort în 2008 unui colecţionar, iar acum, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la eveniment, prăjitura este scoasă din nou la licitaţie.
"Pare să se fi păstrat în exact aceleaşi condiţii bune ca atunci când a fost vândută pentru prima oară, însă sfatul nostru este să nu încercaţi să o mâncaţi", a declarat Chris Albury, reprezentant al casei de licitaţii Dominic Winter Auctioneers din Cirencester, Gloucestershire, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News