Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noile reguli privind accesul în mall, biserică și instituții de învățământ private, publicate în Monitorul Oficial
WhatsApp
Noile reguli stabilite de Guvern privind accesul în mall, în biserică și în instituțiile de cultură au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial. De asemenea, a fost rezolvată problema școlilor private.

Guvernul a luat mai multe decizii care luni seara au fost publicate în Monitorul Oficial. Practic, se completează și se modifică decizia privind prelungirea stării de alertă, așa cum a propus luni Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

CNSU a adoptat luni o hotărâre prin care sunt luate măsuri suplimentare pentru combaterea efectelor pandemiei. Astfel, în mall-uri vor avea acces doar persoanele vaccinate și cele trecute prin boală, cu unele excepții.

„Accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepția unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale și a benzinăriilor”, a fost propunerea CNSU.

O altă măsură vizează „exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid și a următoarelor categorii:

a) participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
b) participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
c) persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului”.

De asemenea, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private și cea privitoarea la măsurile de protecție la slujbele religioase, la procesiuni și în muzee, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel